Totul despre DOT-ul anvelopelor.
Studiile arată că nu există NICIO DIFERENȚĂ între performanțele anvelopelor fabricate recent și cele ale anvelopelor fabricate acum 3 ani.
DOT-ul ( Department Of Transportation) este un cod format din cifre și litere, imprimat pe flancul anvelopei conform standardelor prevăzute de Ministerul Transporturilor al SUA, și are rolul de a indica informații cu privire la lotul din care face parte anvelopa respectivă, fabrica în care a fost produsă și data de fabricație: săptămâna și anul.
Este o mare neînțelegere în rândul proprietarilor de autovehicule, care încearcă să determine vârsta unei anvelope, citind codul DOT. Atenție însă, DOT nu înseamnă doar data fabricației. Acest cod nu ne indică vârsta lor reală, ci doar data la care anvelopa a fost fabricată. DOT-ul are scopul de a identifica mai ușor anvelopele.
DOT-ul 3619 ne informează că anvelopa a fost fabricată în săptămâna 36 din anul 2019.
Majoritatea șoferilor acordă un interes excesiv pentru DOT în procesul de achiziție a unui set de anvelope. Însă atunci când vine vorba de alegerea anvelopelor potrivite, nu DOT-ul este cel care contează, ci caracteristicile și performanțele anvelopei, modul în care poate îmbunătăți calitatea condusului și data la care anvelopele au fost montate pe autovehicul.
Anvelopele trebuie să ofere condusului o calitate ridicată, și să ajute la obținerea performanțelor dorite:
- aderență crescută;
- consum redus de carburant;
- zgomot redus în habitaclu;
- grad de siguranță ridicat;
- performanță de lungă durată;
- performanțe de frânare excelente, pe orice tip de carosabil.
Anvelopa începe să îmbătrânească odată ce este montată pe jantă și utilizată, rulată; nicidecum în momentul în care a ieșit din fabrică, sau a intrat în depozit.
Îmbătrânirea apărută anterior montării pe jantă este nesemnificativă.
Pe parcursul depozitării, anvelopele nu sunt supuse presiunii și variațiilor de temperatură, întrucât depozitarea se face în condiții optime pentru păstrarea lor. Anvelopele sunt astfel concepute pentru a-și menține performanțele pe o perioadă lungă de timp, în diferite condiții de exploatare.
Celebrul producător de anvelope MICHELIN, în urma testelor și studiilor efectuate, a stabilit că un an de depozitare este echivalentul a trei săptămâni de utilizare.
Iată câteva întrebări frecvente :
Consumator: Am auzit foarte multe despre DOT. Ce reprezintă el de fapt?
Răspuns: DOT sau data constructorului indică săptămâna și anul fabricării anvelopei.
Consumator: Am auzit că ar trebui să cumpăr anvelope cu un DOT recent deoarece anvelopa și componentele sale îmbătrânesc în timp și își pierd din proprietăți. Este adevărat?
Răspuns: DOT-ul nu contează. Este o neînțelegere la nivelul consumatorilor, inclusiv în țara dvs. Acest lucru nu se întâmplă însă în Statele Unite, Franţa sau Australia. Este o simplă prejudecată. De fapt, cea mai importantă nu este data de fabricație (DOT), ci data la care anvelopele au fost montate pe vehicul. Anvelopa începe să îmbătrânească odată ce este montată și utilizată. Îmbâtrânirea de dinainte este nesemnificativă.
Consumator: Deci spuneți că anvelopa nu îmbătrânește semnificativ înainte de a fi montată pe mașină. De ce?
Răspuns: Înainte de montare, anvelopa nu este umflată, nu este încărcată și nu este supusă la variații mari de temperatură în depozit, deci nu se deteriorează. Întrucât anvelopele sunt concepute să își păstreze performanțele pentru o perioadă îndelungată în diferite tipuri de utilizare, îmbătrânirea apărută anterior montării pe vehicul este nesemnificativă.
Consumator: Dar dacă DOT-ul nu contează, ce contează cu adevărat?
Răspuns: Data la care anvelopa este montată pe vehicul. La utilizare, anvelopa este supusă la multiple solicitări, la impact și la alte condiții care nu există în depozit. Astfel, o anvelopă începe să îmbătrânească semnificativ după montare.
• Anvelopa montată este supusă la temperaturi ridicate datorate vitezei ridicate, sarcinilor mari sau presiunilor prea mici.
• În mod similar, chiar dacă un vehicul nu este folosit, anvelopele montate îmbătrânesc dacă sunt umflate.
• Din acest motiv, presiunea de umflare, sarcina și expunerea la diferite elemente continuă să fie importante, fiind necesar să fie verificate periodic.
Consumator: Dar mulți șoferi cred că DOT-ul este important. Care este impactul acestei prejudecăți?
Răspuns: Impactul poate fi periculos. Consumatorii se vor concentra pe DOT în loc să fie atenți la menținerea siguranței după montarea anvelopei. Consumatorii pot alege dealerii în funcție de anvelopele noi și nu de calitatea serviciilor. În acest fel, consumatorii își riscă siguranţa.
Consumator: Deci anvelopele nu îmbătrânesc atunci când sunt depozitate, ci încep să îmbătrânească odată ce sunt montate pe vehicul. Există studii care demonstrează acest lucru?
Răspuns: Au fost efectuate trei studii în Coreea, Germania și Arabia Saudită. Studiile din Coreea și Germania demonstrează că nu există nicio diferență între performanțele anvelopelor noi și cele ale anvelopelor care au stat depozitate 3 ani. Studiul efectuat în Arabia Saudită indică faptul că o anvelopă rulată timp de un an echivalează ca nivel de îmbărânire cu o anvelopă depozitată 10 ani.
Studiu #1: În Arabia Saudită, anvelopele depozitate la o temperatură de 40°C au fost comparate cu anvelope rulate 40.000 km (aproape 2 ani de utilizare pentru un șofer obișnuit). Comparația a vizat caracteristicile fizice ale cauciucului de la banda de rulare.
Au fost necesari 20 de ani de depozitare la 40°C pentru ca anvelopele să ajungă la aceleași caracterisici ca cele ale anvelopelor rulate 40.000 km. Altfel spus, o anvelopă utilizată pe un vehicul timp de un an este la fel de îmbătrânită ca o anvelopă depozitată 10 ani, la o temperatură de 40°C. Concluzie: anvelopele îmbătrânesc mult mai rapid atunci când sunt utilizate decât atunci când sunt depozitate.
• Studiu #2: În Coreea de Sud, Departamentul coreean pentru protecția consumatorului a realizat un test comparativ de siguranță între anvelope noi și anvelope de 3 ani, care nu au fost rulate. Folosind metoda de test KSM6750 (test la viteză ridicată), au fost testate seturi de anvelope de la trei constructori. Nu au fost identificate niciun fel de diferențe între anvelopele noi și cele vechi.
• Studiu #3: ADAC (Organizația Auto Germană) a comparat anvelopele noi cu cele vechi de 3 ani, dar nefolosite. A fost identificată aceeași rezistență la rulare între anvelopele noi și cele vechi.
Consumator: Când ar trebui să nu mai folosesc o anvelopă?
Răspuns: MICHELIN recomandă ca anvelopele mai vechi de 10 ani să nu mai fie folosite, indiferent dacă sunt noi sau au fost folosite.
Recomandările pot fi diferite în funcție de constructor.
Consumator: Dacă spuneți că anvelopele nu îmbătrânesc foarte mult atunci când sunt depozitate, de ce recomandă MICHELIN ca anvelopele mai vechi de 10 ani să nu mai fie folosite chiar dacă nu au fost rulate?
Răspuns: Recomandarea Michelin de eliminare a anvelopelor mai vechi de 10 ani este una de precauție și nu una tehnică.
Anvelopele sunt supuse la diferite solicitări în timpul utilizării pe vehicul. Este posibil ca uneori mașina să nu fie corect aliniată sau se poate întâmpla ca presiunea din anvelope să fie prea mică. La aceastea se adaugă denivelările de pe carosabil, gropile etc.
• După 10 ani, este practic imposibil să cunoști toate solicitările la care a fost supusă anvelopa. Din acest motiv, MICHELIN recomandă scoaterea anvelopei din uz, ca măsură de precauție.
• În realitate, cei mai mulți clienți elimină anvelopele chiar înainte de 10 ani. Garanția MICHELIN pentru înlocuirea anvelopelor pentru turisme și camionete este valabilă 2 ani de la data montării (de regulă, data facturii).
Consumator: Deci anvelopele îmbătrânesc după ce sunt montate pe vehicul și trebuie întreținute. Ce recomandă MICHELIN în acest sens?
Răspuns: După instalare, pe toată durata sa de viață, anvelopa trebuie întreținută:
• verificare presiune
• aliniament vehicul
• verificări periodice
• verificare adâncime de profil
Consumatorii trebuie să își programeze verificări regulate la dealer.
Ajungem astfel la concluzia obiectivă, după citirea întrebărilor și răspunsurilor de mai sus, că data de fabricație a unei anvelope are o importanță relativă în gradul de performanță al acesteia. Se recomandă achiziționarea unui nou set de anvelope având ca și criterii de alegere clasele de performanțe și calitatea pe care o au acestea și nu după data fabricației, respectiv DOT-ul.
Sursa: MICHELIN România