Blog

Latest Industry News

PREGĂTIREA maşinii de iarnă.

Ce trebuie să faci, pentru ca anotimpul rece să nu te oprească din drum.

Iarna ne confruntăm de multe ori cu probleme în ceea ce priveşte autoturismul, în mare parte din cauza temperaturii foarte scăzute. Toate aceste neplăceri pot fi evitate dacă se face o verificare a autovehiculului înaite de instalarea anotimpului rece. Mici amănunte de care trebuie să ţineţi seama pentru a fi liniştiţi în ceea ce priveşte autoturismul.

Anvelopele

Anvelopele recomandate sunt cele de iarna, nu “All season”. Limita legală este de 1.5 mm (dacă măsuraţi cu un şubler adâncimea profilului, în partea cea mai uzată, nu trebuie să fie mai mică de atât). O adâncime mai mare a profilului nu aduce decât beneficii, atât la frânare cât şi la menţinerea aderenţei în viraje.

Schimbaţi anvelopele uzate! Chiar dacă asta înseamnă un efort financiar, preferaţi să cheltuiţi cu această schimbare, ţinând cont că de asta depinde siguranţa şi chiar viaţa dumneavoastră.

Dacă simţiţi o comportare „elastică” a maşinii la mişcări mici de volan, e bine să verificaţi presiunile în roţi. Este probabil să aveţi cel puţin o roată cu presiune scăzută.

Dacă este necesar să va echipaţi cu lanţuri, e bine să ştiţi că folosirea lor pe drum uscat duce la uzuri ale anvelopelor şi ale elementelor suspensiei şi direcţiei.

Bateria

Bateria este mult mai solicitată iarnă, pornirea motorului necesitând un curent de 2-3 ori mai mare decât vara; acest lucru este legat şi de tipul de ulei pe care îl aveţi în motor. Indiferent însă de tipul de ulei, vâscozitatea lui este mai mare când e frig, şi motorul este „învârtit” mai greu de demaror, solicitând mai mult bateria.

Trebuie să menajaţi bateria iarna, folosind-o în mod raţional – asta înseamnă că nu trebuie să porniţi instalaţia audio, degivrarea, aeroterma climatizării pe viteză maximă, luminile, ştergătoarele, toate simultan.

Daca aveţi motor diesel, ţineţi cont de avertizorul de „bujii incandescente” din bord. Nu încercaţi pornirea motorului înainte de stingerea acestui indicator! După pornirea motorului, nu-l opriţi decât după câteva minute de funcţionare (urmăriţi indicatorul de temperatură), opririle dese ale motorului rece solicită mult, atât motorul cât şi bateria. 

Dacă ştiţi că urmează să mergeţi la munte, unde, noaptea, temperatura ajunge la valori foarte scăzute, este bine să aveţi în dotare şi cabluri electrice pentru ajutor, în caz de nevoie.

Antigelul

Întreţinerea normală a maşinii în service include şi verificarea antigelului, totuşi, e bine să verificaţi nivelul lichidului de răcire din vasul de expansiune. Dacă, într-o situaţie de urgenţă, aţi completat cu apă, e cazul să verificaţi densitatea antigelului din motorul dumneavoastră. Acest lucru se face cu motorul rece.

Broaşte, încuietori, mânere, geamuri electrice

Toate aceste accesorii devin o mare problemă pe frig, mai ales combinat cu umezeala.
Dacă folosiţi cheia pentru a descuia maşina, pulverizaţi spray sau turnaţi soluţie specială împotriva îngheţului broaştelor. Procedaţi astfel seara, când aţi ajuns acasă, când maşina este caldă, astfel puteţi fi sigur că a doua zi veţi fi scutit de neplăceri. Dacă aveţi sistem de închidere centralizată cu telecomanda, verificaţi funcţionarea sistemului asupra tuturor uşilor şi capotelor. Este bine să pulverizaţi spray siliconic asupra chederelor, cu uşile deschise – astfel, evitaţi îngheţarea şi „lipirea” uşilor de chedere, la frig! Ţineţi seama că toate mecanismele închiderii centralizate funcţionează mai greu la frig.

Ştergătoarele de parbriz

Iarna, ştergătoarele de parbriz sunt victimele gheţii. Când acţionaţi maneta de pornire a ştergătoarelor, motorul electric al mecanismului este activat şi sta sub tensiune, până când ştergătoarele realizează mişcarea lor obişnuită.

Dacă această mişcare nu are loc din cauza blocării ştergătoarelor pe parbrizul sau lunetă îngheţate, motorul va sta alimentat în permanenţă neputând însă să se învârtă! Acest lucru duce la posibilă distrugere a motorului electric. Mai neplăcut este că nu sunteţi avertizaţi despre ceea ce se întâmplă. De aceea, înainte de a intra în maşină, verificaţi dacă ştergătoarele sunt îngheţate sau sunt libere să se mişte pe parbriz.

Spălarea maşinii

Evitaţi spălarea maşinii, urmată de o staţionare sau parcare în frig.
După spălare, maşina trebuie uscată cu curent de aer cald, apa din încuietori poate să îngheţe, uşile/capotele se pot lipi de chedere, etc.

Daca aveţi motor diesel, verificaţi starea bujiilor incandescente. Dacă observaţi că la frig motorul nu porneşte egal, ci merge „în 3” sau „în 2” , înseamnă că una sau două bujii incandescente sunt întrerupte. Dacă este aşa, schimbaţi tot setul, veţi fi scutit de neplăceri. Dacă motorul pe benzină nu porneşte egal, verificaţi bujiile, fisele, instalaţia de aprindere.

Este ideal sa aveti pregatit in masina o patura groasa, cateva haine groase, o lopata si material antiderapant.

Pentru mai multe informatii si o verificare a masinii: 0269.822.900

Back to top